Momentul ”Colectiv”, cu toată trauma societală pe care a implicat-o, pare să fie un punct de start pentru acțiune: tinerii care au ieșit în stradă acuzând politicienii de toate relele, oamenii ușor agitați care îi susțineau și care emoțional produceau reacții dintre cele mai diverse (de la tonul ridicat, protestatar, amenințător, până la lacrimile cu neputință de stăpânit), emisiunile televizate în care reporterii nu s-au sfiit să intre cu mai mult decât membrele inferioare în viețile devastate ale victimelor și familiilor acestora. Și multe altele. A fost atât de ”vie” societatea încât te întrebi unde se poate folosi toată această energie izvorâtă, e adevărat, dintr-o dramă… Dar imaginarul nostru colectiv e plin de astfel de momente care, prin tragismul lor, par a contura un gen de renaștere: Decebal care se sinucide pentru a nu cădea pradă romanilor, meșterul Manole, Constantin Brâncoveanu ucis la Istanbul împreună cu propriile sale vlăstare pentru că nu a vrut să renunțe la religia creștină… iar exemplele pot continua. Dar să revenim la incendiul din clubul bucureștean. Președintele a luat act de revolta societății de după tragedie și, într-un gest neobișnuit încă pentru România, a invitat la consultări societatea civilă, pentru a include revendicările reprezentanților acesteia în felul de a guverna al noii echipe de la Palatul Victoria.
Cu toate acestea energiile naționale declanșate de evenimentul amintit au căpătat forme diverse: îndemnuri sincere la revoltă, texte online dintre cele mai rebele, o întreagă teorie a conspirației nici măcar bine afirmată pentru că despre argumente solide încă nu poate fi vorba. E în toate acestea un fel emoțional de a reacționa la evenimente specific cumva spiritului latin. Nu prea ne e comodă o judecată rece, seacă, dură, lipsită de patos. Parcă nici nu ar fi de dorit un spirit mai anglo-saxon prin părțile astea de lume. Și emoția face parte din viață. Și fiindcă e în felul nostru de a fi nu doar că trebuie să ținem seama de asta dar trebuie să ne și asumăm perspectiva…
Numai că proiectele mărețe (mai ales proiectele care vor să schimbe ceva fundamental într-o societate) se bazează, vrem-nu vrem, pe argumente reci, raționale. Și de aceea e important să facem o bună trecere în revistă a lucrurilor pentru a putea produce cu adevărat schimbarea, o schimbare care să reziste în timp și care să ne dea sentimentul lucrului bine făcut.
Vreau pe scurt să mă refer la revolta împotriva sistemului, ce o mai fi și ăsta, un sistem la care mulți se referă în termeni de corupție, mizerie, minciună și alte asemenea…
Spre exemplu, ultimul barometru european (publicat în aprilie 2015) care măsoară participarea tinerilor la treburile cetății, relevă faptul că tinerii români se clasează pe ultimul loc ca participare la șase din cele opt categorii măsurate. De exemplu, tinerii din România aderă în proporție de 7% la diferite organizații de practicare a sportului față de belgieni care sunt pe primul loc cu 43%. Media europeană se situează la 29%. Același procent (7%) apare și în cazul participării în organizații de petrecere a timpului liber pentru tineri, românii fiind întrecuți la acest capitol doar de greci și bulgari (cu 6%). Cu același procent al participării, 7%, mai apar ungurii și croații. La acest capitol media europeană e de 16% iar cel mai ridicat procent aparține luxemburghezilor cu 29%. La capitolul participare într-o organizație locală care își propune să contribuie la dezvoltarea comunităților locale lucrurile sunt și mai interesante: doar 2% dintre tinerii din România participă în astfel de organizații, la egalitate cu vecinii bulgari. Media europeană este de 11% iar Irlanda se află pe primul loc cu 25% dintre tineri care participă în asemenea organizații. Cum politica este considerată de mulți tineri din România ca fiind un spațiu al minciunii și corupției era de așteptat ca tinerii să nu prefere acest domeniu… 5% dintre tinerii din România declară ca au participat în ultimele 12 luni la activități ale unor organizații de partid. De data aceasta tinerii din România sunt chiar în media europeană care e de … fix 5%! Aici se pare că polonezii sunt cei care participă cel mai puțin (1%) iar cei mai implicați în activități politice sunt suedezii cu 10%. Bine, bine… atunci înseamnă că stăm mai bine la participarea în organizații culturale unde media europeană este de 10%, iar belgienii, luxemburghezii și cehii se implică cel mai mult (18%). Ei bine, nu! Suntem pe ultimul loc, cu 3% rată de participare în astfel de organizații… Tot pe ultimul loc ne găsim și la capitolul participare în organizații care se ocupă de drepturile omului. În timp ce media europeană este de 5%, suedezii se clasează pe primul loc cu 16% rată de participare în timp ce noi împărțim ultimul loc cu croații și bulgarii (câte 1%). Participarea în activități ale organizațiilor care militează pentru protecția mediului nu pare să fie încă un pariu pentru tinerii europeni în general. Doar 3% dintre aceștia au participat în ultimele luni la activități ale unor astfel de organizații. Dacă cei mai interesați de acest subiect par a fi tinerii suedezi, cu 7%, tinerii din România nu par a fi deloc interesați de acest domeniu (0%).
Privind în ansamblu mediul asociativ din România ne putem da seama de ce multe din acțiuni sunt realizate cu mult efort de un număr mic de voluntari entuziaști, plini de energie, o specie de tineri (în special) care abia scoate capul afară după o iarnă prelungită… Nu trebuie să ne îmbătăm, cred, cu apă rece. Participăm mai puțin decât am putea și decât ar fi cazul să o facem dacă chiar ne dorim o lume mai bună. Doar dacă inventariem corect o situație putem avea șansa de a schimba cu adevărat ceva. Altminteri rămânem cu lamentările de moment, cu o perspectivă strict emoțională care nu ajută, doar ea, pe drumul de a fi mai buni. Mai trebuie să știm și unde vrem să fim mai buni, cât anume de buni și, mai ales, cum anume ajungem acolo unde ne-am propus. Și pentru asta avem nevoie de două lucruri esențiale: o evaluare corectă a situației și un plan concret de măsuri pe care să le și urmăm, cu obsesie, până la capăt! Din păcate, de prea multe ori ne lipsesc, unul sau altul dintre acestea.
Democrația pe care am ales să o construim nu poate fi cu adevărat puternică în absența unui mediu asociativ bun, cu o rată de participare relativ ridicată, cu tineri care lucrează pentru comunitate, care se implică cu adevărat, care înțeleg importanța acțiunilor lor pentru o societate a viitorului.
Adrian Despot, unul dintre simbolurile acestor zile pentru mulți tineri români spunea, într-o emisiune televizată că am improvizat destul în ultima perioadă. De fapt, societatea românească a fost un lung șir de improvizații… Gata! Concluziona artistul… E timpul să trecem la treabă! Aș lăsa această concluzie în forma asta…Pentru că, de fapt, fiecare e sistemul… fiecare poate schimba, fiecare poate fi regizorul propriei vieți! Pentru că doar așa putem învăța să fim liberi!
Bogdan Gheorghita 