Arhive lunare: Noiembrie 2014

Succesul lui Klaus Iohannis. Cateva posibile explicatii

A trecut campania electorala si acum, la rece, cu mai mult timp la dispozitie putem schita cateva directii de analiza cu privire la cum a fost posibil ca un candidat plecat in cursa cu multe handicapuri importante (mai putin cunoscut, mai putine conexiuni cu politica de la Bucuresti) sa le surclaseze pe toate si chiar sa le transforme in avantaje concurentiale serioase care au si facut diferenta…

Pare de-a dreptul surprinzator succesul lui Klaus Iohannis daca te uiti la rezultatele din turul I: potrivit Biroului Electoral Central, din cei 18.284.066 de alegatori s-au prezentat la urne 9.723.232, iar dintre acestia 3.836.093 au votat cu Victor Ponta iar 2.881.406 au votat cu Klaus Iohannis. Putini candidati clasati pe locul 2 in primul tur al alegerilor la o diferenta relativ mare, cum este cea de mai sus, reusesc, in democratii europene sa il intreaca pe primul. Aceasta pentru ca exista unele efecte la nivelul populatiei (nu ma refer aici la manipulari!) care fac ca trendul sa fie prezent inca din primul tur. SI totusi, rezultatele celui de-al doilea tur au consfintit o victorie zdrobitoare: din cei 11.719.344 de alegatori prezenti la urne 5.264.383 l-au preferat pe Victor Ponta in timp ce 6.288.769 au ales Klaus Iohannis. Si acum, la cateva zile de la acest rezultat neasteptat exista numeroase articole care incearca sa explice cauzele acestei victorii. Analize cu adevarat profunde se pot face dupa cercetari mai serioase dar, pana atunci, ne putem uita la imaginea de ansamblu pentru a putea intelege aceasta rasturnare de situatie.

Desi putini credeau ca e posibila o astfel de restructurare a votului (de fapt nu e deloc o restructurare in sensul tare al termenului), printre randuri, profesorul Dumitru Sandu sugera cateva idei interesante. Aici linkul articolului aparut pentru cine e interesat.

Klaus Iohannis – candidatul fara sansa?

In anul 2000 la Sibiu aparea un candidat la postul de Primar, o „victima” usoara pentru mult mai titratii politicieni locali, un profesor de fizica fara pic de experienta politica, fara conexiuni sau aliante la partidele mari: Klaus Iohannis. Cam asa ar suna cred descrierea facuta de multi analisti inregimentati ori nu politic la vremea respectiva (si contracandidatii de atunci, cei mai multi dintre ei, il considerau un candidat fara nicio sansa). Ajunge in turul doi al alegerilor si il invinge cu peste 69% din voturile valabil exprimate pe Ioan Cindrea (PSD, actual presedinte al Consiliului Judetean Sibiu). Si ascensiunea lui Klaus Iohannis incepea. Reales in 2004, 2008 si 2012, de fiecare data „fara emotii” ajunge sa fie propunerea de prim-ministru a PNL dupa caderea guvernului Boc (privind in urma am putea afirma ca faptul ca nu a fost desemnat de catre Traian Basescu la acel moment i-a netezit drumul catre functia de Presedinte de azi, cel putin intr-o anumita masura). SI in 2000 si acum Iohannis a parut candidatul fara sansa, necunoscutul, naivul, adversarul usor de invins in alegeri. Si atunci, ca si acum, in detrimentul unui contracandidat propus de PSD. Si acum, ca si atunci subestimat de competitori. Si de fiecare data a castigat.

Sa fie Iohannis omul providential?

Scenele euforice dupa alegerea lui Iohannis observate in marile orase ale tarii, discutiile pline de efervescenta la TV, imensa asteptare care pare a pluti in aer in ceea ce priveste rolul sau ca presedinte par a sugera faptul ca avem de a face cu un candidat providential. Dincolo de inclinatia spre organizare exemplara (asta pare a-l caracteriza cel mai bine pe inca Primarul Sibiului) simpla folosire a emotiilor in spatiul public nu este o postura in care noul presedinte sa se simta confortabil (aceasta va ramane arma teribila a inca Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, daca ne amintim de „Draga Stolo” si „Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu”).

Competitia electorala ca un joc de baschet. Sau ca unul de tenis. Sau ca ambele…

Klaus Iohannis si-a organizat mesajul meticulos, saseste, exact, la obiect in aceasta campanie electorala. A punctat de fiecare data important. Punctele sale au fost putine, dar toate „cosuri” de 3 puncte. Daca ne gandim la interpretarea imnului national, la declaratii de genul „Decat sa fiu marlan mai bine pierd” sau „Pe mine m-a refuzat Traian Basescu, pe dumneavoastra v-a pus premier”, toate au fost servicii perfecte de tenis (asi in limbajul sportului practicat din cand in cand de Klaus Iohannis). Victor Ponta a marcat constant dar numai din aruncari de tipul 1+1. Si de multe ori a ratat cate una dintre ele… Cifrele folosite fecvent dar incapacitatea de a comenta bugetul pe 2015, intrebarea cu imnul pe care vroia sa o puna contracandidatului sau dar opintirea sa la prima strofa…SI totusi, Victor Ponta, tanar, sportiv, plin de verva, cu un discurs bun, cum de nu a reusit sa capitalizeze voturile tinerilor de exemplu. Pe de o parte, puterea erodeaza imginea publica. Iar in cazul lui Victor Ponta acest lucru a fost o realitate. Pe de alta parte a facut si cateva greseli strategice: degeaba il acuzi pe contracandidat ca e mosier cu 6 case daca te plimbi in barca trasa de angajatii MAI la inundatii. Cum ar veni nu poti convinge. Imaginea ta nu e coerenta, mai ales daca ai si facut primul acuzele. Turul I al alegerilor a semnat insa momentul de cotitura. Daca cetatenii romani din afara granitelor ar fi votat cu usurinta nu e sigur ca azi presedinte ar mai fi fost Iohannis. Totusi, intre tururi Victor Ponta a mai avut inca o sansa de a face egalitate la seturi. Dar faptul ca nu au existat concret masuri de usurare a votului in strainatate (atatea cate ar fi permis legea) i-a mai adus un punct lui Iohannis. Nici din tribune Victor Ponta nu a fost ajutat. Daca ne amintim declaratiile Olgutei Vasilescu, Primarul Craiovei si uneori ale lui Liviu Dragnea am putea zice ca acestea au aratat spectatorilor ca, pe teren, unul dintre jucatori, cand nu mai are suflu, arunca cu mingea dupa celalat. Iar spectatorii, cand platesc bilet la meci, vor sa vada spectacolul in desfasurarea sa.

Putea castiga orice candidat al „dreptei”?

Aceste alegeri au fost si despre frustrarea acumulata la nivel social impotriva PSD si chiar a lui Victor Ponta. Acesta pare a fi unul din elementele mobilizarii fara precedent. Votul pro-Iohannis a fost de multe ori un vot anti-Ponta. Atunci, sa ne punem intrebarea: ar fi putut castiga oricine in fata lui Victor Ponta? Un candidat rezonabil vrem sa spunem. Cel mai probabil nu. Klaus Iohannis a intrunit cateva elemente care l-au favorizat si care nu ar fi fost relevante decat in cazul sau. Mai intai a ramas permanent elegant in discurs (la multi politicieni romani acest lucru ar fi fost interpretat ca fatarnicie). Apoi a fost coerent cu propria sa imagine (a vorbit putin si clar, a acceptat ca a mai gresit, a fost uman cand a trebuit dar nu a exagerat cu emotiile). De asemenea, nu a avut o imagine de „om al sistemului”. Votul multor contestatari a mers astfel mult mai usor catre Iohannis. Totusi nu a avut nici imaginea unui om lipsit de experienta (de conducere, politica etc). In acest fel i-a convins, cel mai probabil, pe sceptici. La nivel individual mesajul lui Klaus Iohannis pare ca a linistit foarte repede presiunile conflictuale la care cu totii suntem supusi inainte de momentul deciziei de vot. In acest fel Iohannis a devenit o alternativa viabila, coerenta, concreta si reala in ochii multora. Iar cei care pana acum nu ieseau la vot (prezenta de 64,1% este una ridicata) au facut diferenta: acordandu-i votul si facandu-l sa creasca in intentii atat de mult intre cele doua tururi, in special electorii tineri au aratat ca il cred (e posibil sa fi existat si reactii de aparare a unui candidat acuzat de multe lucruri si deci victimizat). De aici si pana la politicianul care a mobilizat pentru prima oara mediul on-line ca nimeni altcineva in Romania, trecand de 1.000.000 de fani pe facebook nu au mai fost multi pasi. Klaus Iohannis pare a fi primul politician roman care a determinat comportament off-line ca urmare a prezentei on-line. Unele detalii aici, aici si aici.

Cateva concluzii. Scurte ca sa le dezvoltam alta data

Sa ne intelegem. Acest articol nu prezinta lucrurile pozitive ale lui Klaus Iohannis si pe cele negative ale lui Victor Ponta. Doar ca toate aceste elemente au fost criteriile unui succes (acum) anuntat. Si cum e firesc, atunci cand meciul se termina si se numara punctele constati ca ceea ce a marcat un jucator se pune pe tabela cu minus in dreptul celuilalt. Ca sa concluzionam, a fost un meci foarte greu. A fost un meci intre doua echipe cu resurse importante. Unele au contat mai mult decat altele si au hotarat soarta confruntarii. La aceste alegeri doar Iohannis il putea invinge pe Ponta (ca sa parafrazam un slogan electoral).

Klaus Iohannis nu pare a fi un om providential. Ar fi si periculos daca ar fi asa. El este insa cel mai bun lucru care i se putea intampla acum Romaniei (cu accent pe acum). Daca insa aceasta sansa nu e jucata corect, de noi ceilalti, riscam cu totii sa pierdem definitiv… Sa ma explic. Castigand in fata unei lupte „fara sansa” Iohannis impune respect. Cumva acest respect este vizibil si la adversarii sai. Aceasta este acum sansa reconstructiei. Venind de undeva din „spatele” scenei politice ar putea genera un aflux si o apetenta catre politic a celor care pana mai ieri erau doar scarbiti. Aceasta este sansa regenerarii. Fiind ales cu un numar mare de voturi in urma unei prezente record la urne poate propune teme importante de discutie lasate de multe ori pe dinafara din cauza lipsei legitimitatii. Aceasta este sansa recuperarii.

Mai ramane de vazut cum se vor sfarsi toate acestea. Ascensiunea lui Klaus Iohannis este in plina desfasurare. Sa riscam sa spunem ca, la alegerile viitoare, daca va candida, va fi ales din primul tur? Sa intoarcem deci cana de cafea pentru ca zatul sa-si faca cursul sau si sa ne dezvrajeasca viitorul…

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Politica

Un idiot minunat…

Dupa o vara cu literatura japoneza – pofta continua. Tocmai am terminat cartea lui Shusaku Endo „Un idiot minunat”. Aparuta in Romania la editura Polirom din Iasi in 2004, cartea lui Endo este o carte care iti poate aduce (in caz ca ai pierdut-o) dorinta de a trai frumos. Endo creioneaza, prin ochii lui Gaston Bonaparte, un om venit sa viziteze Japonia, o lume a linistii, o lume a sacrificiului de sine, o lume in care ar trebui sa iti placa sa traiesti. Totusi, realitatea din jur pare uneori sa ii refuze pe oamenii ce par „naivi”, la granita idioteniei. Dar pariul autorului pare a fi sfarsitul fericit, bucuria de a produce schimbarea in bine. Un pariu dificil de castigat in lumea din jurul nostru. Sau?…

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna