Arhive lunare: Martie 2015

Aferim!

Şi săptămâna filmului românesc a continuat la Librăria Habitus. Şi a fost seara de vineri. Şi a fost „Aferim!”. Filmul lui Radu Jude, al cărui trailer îl puteţi vedea aici, proaspăt premiat la Berlin, un film despre care vorbeşte mai toată lumea. Pe la noi se face vorbire mult despre lucruri după ce ele conving mai întâi în alte părţi…

În fine, o căutare pe google îţi returnează rapid câteva păreri pro sau contra. Unele din ele aici sau aici. Dar se pot găsi multe altele… după cum spuneam azi mai toată lumea vorbeşte despre filmul lui Radu Jude, oricum mult mai mult decât înainte de Berlin.

201508081_4_IMG_FIX_700x700

Filmul reconstituie lumea din Ţara Românească a începutului de secol XIX. Cu voluntarismul mai marilor vremurilor, cu capete plecate, cu sărăcia oamenilor dar şi cu peisaje de un pitoresc aparte. Chiar imaginea de început este de fapt o fotografie superbă, în alb-negru a unui spaţiu împietrit, cumva sec, dar umanizat încet prin apariţia celor doi călăreţi. Aş zice că filmul merită atenţie deosebită. Citeam undeva că demersul lui Radu Jude este o încercare de „rupere” cu stereotipiile cinematografiei româneşti care se „luptă” mai ales cu imaginile cotidianului decât cu fantasmele trecutului. Lumea zugrăvită în alb-negru a filmului pare o frescă a trecutului, dar un trecut care ne marchează puternic prezentul şi, pe cât putem prevedea şi viitorul: „Trăim după cum putem, nu după cum vrem” îi spune zapciul fiului său vizibil afectat de ceea ce i s-a întâmplat robului fugar care avusese îndrăzneala de a se împreuna cu femeia boierului.

Pe alocuri o atmosferă apăsătoare a filmului întregită de lamentările robului prins şi dus încet dar sigur către împlinirea destinului său tragic, fără judecată, ori mă rog, judecat sumar în mintea boierului care are drept de viaţă şi de moarte asupra sa.

O cronica interesantă şi întrebări ridicate de film găsiţi şi aici.

Un film care ne pune faţă în faţă cu istoria şi credinţele oamenilor obişnuiţi, un mozaic despre cum ceea ce credem devine ceea ce vom fi…

Un comentariu

Din categoria Filme

”De ce eu?”

În 18 martie 2015 la Librăria Habitus a început săptămâna filmului românesc cu filmul lui Tudor Giurgiu. ”De ce eu?” este o ficțiune care pleacă de la fapte reale petrecute în România anului 2002.

Controversată și intens discutată, sinuciderea procurorului Cristian Panait, căruia Biroul de Anchete Speciale din cadrul Parchetului General îi încredințează anchetarea procurorului Alexandru Lele de la Oradea, reprezintă baza pe care regizorul își construiește propria poveste. Trailerul oficial al filmului este aici.

Mi-a plăcut filmul pentru faptul că, mi se pare, am asistat la o construcție interesantă a unui personaj,  confruntat cu o problemă care îi depășește puterile. Felul în care este construit personajul lui Cristian Panduru, tânărul procuror de 29 de ani care se confruntă cu cel mai important caz al carierei sale, tensiunea pshihologică pe care filmul o construiește în jurul personajului, grija în a menaja, cumva non-acuzator, elemente controversate care nu ar fi stârnit decât pasiuni inutile sunt, îmi pare, … altceva față de ceea ce fusesem obișnuit să văd. E adevărat că și emoționalul indus de cazul suspect al morții procurorului Panait îi dă filmului o amprentă sensibilă.

de-ce-eu-958587l

M-am întrebat dacă, pe alocuri, filmul s-ar fi putut ”grăbi” în desfășurarea acțiunii… Acum, la rece, aș zice că faptul că filmul curge ”lent” contribuie la crearea tensiunii pe care publicul o resimte în ceea ce îl privește pe Cristian Panduru, care trece de la totuși seriozitatea unui tânăr procuror aflat la început de carieră, care ”vrea” și ”poate”, la un om hăituit, disperat și pus cu spatele la zid încet și cu metodă. Personajul Cristian Panait are ceva din dorința lui Kevin (Keanu Reeves) din The Devil s Advocate de a ”demonstra”. Astfel de personaje încarnează cumva, imi pare, drama omului care nu își permite să fie generos cu sine, care ”trebuie” să meargă înainte, tot timpul înainte. Iar această dramă pare a se acutiza când personajul nici nu înțelege, pentru că nu poate de fapt înțelege… îi mai rămâne de pus o singură întrebare… De ce eu?

Un film angoasant pe alocuri, un film care te introduce într-o lume dură, cinică, un film care trebuie văzut.

Scrie un comentariu

Din categoria Filme