Arhive lunare: Ianuarie 2013

Viata lui Pi… cartea si filmul

„Pi Patel, fiul unui director de gradina zoologica din Pondicherry, are doua atractii neobisnuite: curiozitatea vie fata de religie, vizitand pe rand si fara sa aleaga biserica, sinagoga si moscheea, si dragostea fata de animale”. Asa incepe prezentarea cartii Viata lui Pi de Yann Martel, pe coperta sa, aparuta la Editura Polirom. Cand familia lui Pi se hotaraste sa plece in Canada pentru a incepe o noua viata, pentru Pi Patel incepe o calatorie neobisnuita, o calatorie fabuloasa, o calatorie a devenirii dar si o calatorie a suferintei, resemnarii, cautarii, pierderilor si mai ales o calatorie in care tot ceea ce stia despre sine se transforma si capata invelisul supravietuirii. De curand, in regia lui Ang Lee a aparut si filmul in format 3D. Cred ca merita sa vezi inainte filmul si mai apoi sa citesti cartea… Pentru ca filmul iti da cateva senzatii pe care cartea mai apoi le va implini si le va duce si mai sus…

Viata lui Pi este o carte scrisa rapid, in exact 100 de capitole, la fel ca sufletul organizat al lui Pi. Este o carte despre Dumnezeu si despre oameni, despre curaj si suferinta, despre frumos si bun, despre crud si dureros.

In calatoria sa pe mare, dupa naufragiul navei pe care calatorea spre Canada, alaturi de familia sa, echipajul navei si animale de la gradina zoologica a tatalui sau, Pi Patel lupta sa supravietuiasca. Pentru asta lupta cu toata fiinta sa si pune in aceasta dorinta de supravietuire totul, chiar si cele mai adanci simtaminte ale sale. Trecand printr-o serie de stari, de la bucuria hranei pana la  angoasa pierderii celor dragi, Pi este un erou simplu, ca fiecare dintre noi, doar confruntat cu situatie exceptionala. Poate tocmai de aceea cartea lui Yann Martel este fabuloasa. Pentru ca face din Pi un erou care poate fi regasit in fiecare dintre noi… Un personaj simplu, exemplar, care simte profund si lupta dincolo de limite cu propriile convingeri, cu lumea veche in care a crescut dar si cu cea noua in care e aruncat.

Pi Patel spune, in paginile cartii, doua povesti despre lupta, supravietuire, curaj si Dumnezeu. In prima, alaturi de un tigru bengalez strabate Pacificul in cautarea uscatului. In a doua, pluta sa este populata de oameni si nu de animalele din prima poveste. Luate separat, una e prea fabuloasa ca sa fie adevarata, iar cealalta e prea cruda ca sa fie umana. Doar Richard Parker, maiestuosul tigru bengalez, tovarasul sau intim de calatorie face ca prima poveste sa capete inteles iar cea de-a doua sa prinda sens…

Pentru Pi hotararea de a lupta vine in urma zbuciumului sau interior. Tanarul vegetarian descopera in el o puternica dorinta de a trai, o dorinta nedescoperita pana atunci. Desi unii oameni renunta la viata cu un oftat resemnat iar altii lupta putin, apoi isi pierd speranta, sunt cativa printre care si Pi nu renunta niciodata. Lupta pana la final, lupta fara intrebari, lupta permanent. Mai tarziu, Pi isi da seama ca numai frica poate invinge viata si ca increderea in Dumnezeu este o deschidere si o eliberare.

Cartea si filmul Viata lui Pi sunt, intr-o anumita masura, emotionante si pline, fabuloase si crude, frumoase si infricosatoare…the-lif-of-pi-movie-2012-banner

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Puterea armoniei

puterea_armonieiUnul dintre cei mai mari maestrii ai artelor martiale ai tuturor timpurilor pare a fi Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido-ului. O carte scrisa de John Stevens si tradusa in romaneste la Editura AnandaKali prezinta, pe scurt, momentele cele mai importante din viata fondatorului Artei Pacii.

Antrenamentul lui Morihei a inceput de la o varsta frageda si pare ca a fost centrat totdeauna pe dorinta de autodepasire. Partea de antrenament fizic a fost combinata cu un tip de meditatie religioasa care l-a ajutat mai tarziu sa imbine artele martiale cu o perspectiva spirituala. Calatoria lui Morihei prin viata a fost jalonata de practicarea si intelegerea unor arte martiale ca jiu-jitsu sau manuirea sabiei. Mai tarziu, avea sa ajunga la perspectiva pe care o transfera in Aikido si pe care se pare ca a preluat-o de la Sokaku, un alt mare maestru al artelor martiale japoneze: „Daca exista cea mai mica rezerva sau ezitare, chiar si un practicant indemantic poate fi usor invins. Asculta sunetul neauzit, priveste forma fara de forma. Dintr-o clipire, controleaza-ti adversarul si pbtine victoria fara lupta. Aceasta este semnificatia interioara a lui aiki” (p. 93).

In antrenamentul de Aikido, unele scoli folosesc si armele. Printre acestea, katana ocupa un loc de cinste. De aceea, Morihei ii invata pe discipolii sai sa nu se teama: „Cand infrunti un luptator inarmat cu o sabie, esti intre viata si moarte; ramai calm si nu fii tulburat de inamic si de arma sa” (p. 112).

In ciuda faptului ca isi dezarama rapid adversarii, ca se putea lupta cu multi barbati deodata, pe care rapid ii punea la pamant, Morihei a ramas mereu modest si a incercat sa ii inspire astfel si pe discipolii sai. La un moment dat, intrand in dojo, le-a adresat aceste cuvinte discipolilor sai: „Aikido nu poate fi explicat prin cuvinte; trebuie practicat si atinsa iluminarea mintii si armonizarea corpului. Practica Aikido nu este nici sport si nici ascetism; este un act de credinta bazat pe aspiratia de a obtine constienta totala. Nu va grabiti, sunt necesari minim zece ani pentru a stapani bazele si a pasi pe prima treapta. Nu va ganditi niciodata ca sunteti atotcunoscatori, instructori perfecti; trebuie sa va antrenati zilnic, impreuna cu elevii vostri, si sa progresati impreuna pe Calea Aiki” (p. 118).

Pare astefel absolut normala, in aceste conditii,  afirmatia lui Morihei: „Adevarata victorie este victoria asupra propriei fiinte” (p. 148).

Morihei a reusit, prin arta sa, sa reuneasca lumea materiala si pe cea spirituala. Ne-a transmis astfel ca, cel mai important lucru este sa inveti si apoi sa uiti! Sa devii una cu arta ta, sa te contopesti cu ea. In acest fel, raul nu se mai poate ascunde. In acest fel si egoul dispare. De aceea Aikido este mult mai mult decat un sport sau o arta martiala. Este o modalitate in care inveti sa lupti cu tine, cu propriile temeri, inveti sa te armonizezi cu cel de langa tine, sa rafinezi ceea ce iti este specific.

2 comentarii

Din categoria O carte pe luna