Arhive pe categorii: O carte pe luna

Un idiot minunat…

Dupa o vara cu literatura japoneza – pofta continua. Tocmai am terminat cartea lui Shusaku Endo „Un idiot minunat”. Aparuta in Romania la editura Polirom din Iasi in 2004, cartea lui Endo este o carte care iti poate aduce (in caz ca ai pierdut-o) dorinta de a trai frumos. Endo creioneaza, prin ochii lui Gaston Bonaparte, un om venit sa viziteze Japonia, o lume a linistii, o lume a sacrificiului de sine, o lume in care ar trebui sa iti placa sa traiesti. Totusi, realitatea din jur pare uneori sa ii refuze pe oamenii ce par „naivi”, la granita idioteniei. Dar pariul autorului pare a fi sfarsitul fericit, bucuria de a produce schimbarea in bine. Un pariu dificil de castigat in lumea din jurul nostru. Sau?…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Zaraza lui Andrei Ruse

Cartea lui Andrei Ruse este o fresca a Bucureștiului interbelic, un tablou al unei epoci in care romanța si tangoul erau ritmul unei vieti calme si dragastoase. Dar, de asemenea, lumea Zarazei este si o lume in care începe sa clocoteasca ura, creste antisemitismul, războiul bate la ușa… In aceasta lume Cristian Vasile, trubadurul inimilor celor care stiu sa trăiască, alături de prietenii de pahar sau de colegi intr-ale muzicii (Rada, Maria Tanase, Jenny Boerescu, Zavaidoc sau Jean Moscolpol) fac ca lumea sa fie mai frumoasa. Cântecul lor apropie inimile si sădește iubirea. In final, rămâne întrebarea daca Cristian Vasile a câștigat propriul pariu cu lumea, ori a pierdut șansa prezentată in debutul cărții, aceea de a deveni cântăreț de opera si de a încânta piepturi mai educate decât cele care l-au refuzat, in cor, la final…

IMG_0458.JPG

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Vara asta – pentru mine o cura cu literatura de origini japoneze

Acum ceva vreme m-am hotarat sa fac o mica cura de literatura cu origini japoneze. Scurta pentru ca mi-a acoperit o parte din vara si de origini japoneze pentru ca nu m-au interesat doar scriitorii autentic japonezi. In orice caz e de spus ca randurile asternute aici, la finalul exercitiului propus, sunt doar cateva idei generate de lecturile parcurse. Daca ele nu sunt nicicum multe sper sa nu fie, in orice caz, cu totul superficiale. Dar, pana la urma, totul e doar un exercitiu.

Cum toate au un inceput ideea mi-a venit cand am inceput sa citesc Miyamoto Musashi, Cartea celor cinci cercuri. E ceva in scrisul japonezilor, un amestec de candoare si obiectivare care m-a starnit parca. Cum ma simteam destul de „descoperit” in ceea ce priveste literatura japoneza am pornit catre librarie si am decis sa aleg cativa autori. Nu vroiam sa fie neaparat ceva „cunoscut” sau „la moda”. Am lasat mana destinului sa ma calauzeasca. In felul asta am luat contact cu Kenzaburo Oe, Shusaku Endo, Yasunari Kawabata si Haruki Murakami (i-am citit aproximativ in ordinea asta, fara a incerca incadrari stilistice ori temporale). Nu cunosc valoarea lor pentru literatura in general ori contributia lor pentru literatura de origine japoneza, asa incat sunt nevoit sa ma marginesc la ceea ce am simtit si gandit eu citindu-i.

Am remarcat o prezenta a erotismului la aproape toti scriitorii acestia. Erotismul e uneori suav si ascuns, alteori indraznet si provocator. Uneori erotismul pare a fi motorul povestii iar alteori este contextualizat dar puncteaza momente importante ale desfasurarii actiunii.

Kenzaburo Oe, laureat al Nobel-ului pentru literatura, a insemnat pentru mine intalnirea cu 17 si Starpiti raul de la radacina, impuscati copiii. Tanarul personaj din 17, un Seventeen veritabil, este inspirat de cazul lui Yamaguchi Otoya care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez in 1960 si mai apoi s-a sinucis in inchisoare. 17 aduce o lume a revoltei si introspectiei, a refuzului de a te incadra in canoane, cel putin in canoanele care iti sunt, crezi, pe nedrept impuse. 17 pare o fresca despre cum insingurarea lumii contemporane poate naste violenta, trecand, mai intai prin frustrare. Starpiti raul de la radacina, impuscati copiii este o scriere mai complexa, cu multe personaje, un grup de copii evacuati de la scoala de corectie care ajung intr-un sat in cautarea unui adapost. Curand baietii asista nepunticiosi la plecarea satenilor datorita izbucnirii unei boli care risca omoare tot ce e viu in jur. Nevoiti sa se descurce singuri si mai ales „incarcerati” in satul pe care nu au cum sa-l paraseasca, acum pustiu, orfanii restructureaza haosul, creeaza norme sociale, lupta dar se si revolta impotriva unei lumi care ii refuza. Supravietuind molimei ajung sa fie si mai pregnant imaginea alteritatii, al celuilalt in ochii satenilor. Iar celalalt, in general, ne-omul sau omul care nu face parte din comunitate poate fi orice, poate fi chiar ucis pentru ca el este, nu-i asa, altceva…

Tacere a lui Shusaku Endo este o carte despre intrebari intru credinta, despre relativitatea propriilor raspunsuri, despre Dumnezeu si oameni, despre ceea ce simti si ceea ce vezi, o carte care cuprinde intre paginile sale cea mai frumoasa si mai intunecata poveste pe care am citit-o anul acesta. Dar este, in egala masura, o carte despre izbavire si liniste, despre indoiala si victorie. O carte tulburatoare in adevaratul sens al cuvantului, o carte despre victoria interioara asupra lumii.

Kawabata, si el laureat al Nobel-ului, construieste magistral amintirea unei iubiri in Frumusete si intristare. Cu un erotism abia tusat uneori, lumea ce se dezveleste cititorului curge usor dar sigur catre razbunare, o razbunare purificatoare, o razbunare totusi intarziata. Cartea lui Kawabata forteaza dilema cum ar fi fost daca…? pana la limita reinceputului de lume. Daca in dragoste ar fi intotdeauna curajul de a face ce trebuie cu orice riscuri, in pofida oricarei conventii sociale… ar mai fi oare atata tristete…?

La final dar nu la urma, Haruki Murakami. Padurea norvegiana si In cautarea oii fantastice sunt romane complexe, mai intinse. Lumea pe care o zugraveste Murakami in romanele sale este o lume profunda, cu trairi intense descoperite la personaje care se regasesc sau cel putin se cauta neincetat. In aceasta lupta, firul epic se dezvolta frumos si trebuie sa ai rabdare pentru ca povestea devine mai plina de talcuri catre final. Parca nimic din ceea ce citesti la inceput nu prevesteste ceea ce dezlantuie finalul. Metodic, calculat, scrisul lui Murakami seamana pentru mine cu un rau de munte. E lin si frumos, iar la un moment dat doar ureche prevesteste cascada dezlantuita ce se arata, involburata si magistrala dupa un cot linistit. In acest fel iubirea neimplinita din Padurea norvegiana se transforma la final in adevarata poveste de dragoste, lumeasca si apropiata, tangibila si sigura iar viata plictisita si mediocra din In cautarea oii fantastice se transforma in sensul vietii, descoperirea profunda, finalul calatoriei initiatice, in fapt, in inceputul adevaratului „a trai”. Dar pentru toate astea e nevoie, in roman ca si in scrisul lui Murakami, de rabdare…

Inchei prin a spune ca daca ar trebui sa aleg neaparat pe unul din cei patru scriitori l-as alege negresit pe Murakami, iar daca ar fi sa ma hotarasc cu privire la subiectul care m-a „atins” cel mai mult, as alege Tacere.

O vara frumoasa, o vara „japoneza”, o vara cu subiecte fierbinti in asteptarea unei toamne cu alte provocari… Ceva sugestii?

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Despre emotiile distructive cu Dalai Lama…

Editura Curtea Veche a tradus si pus in circulatie, cu ceva vreme in urma, cartea Emotiile Distructive. Autorul este Daniel Goleman, cunoscut mai ales pentru scrierile sale in domeniul inteligentei emotionale. Cartea in sine are la baza o conferinta sustinuta in prezenta lui Dalai Lama la Dharamsala, India, in 2000, o conferinta la care au participat, printre altii, nume precum: Paul Ekman, Owen Flanagan, Daniel Goleman, Francisco Varela.

Conferinta in sine s-a dorit un dialog, o punte de legatura intre Orient si Occident. Primul prin intermediul budismului tibetan, iar cel de-al doilea prin intermediul descoperirilor stiintifice cu privire la psihologie, neurologie, biologie, o stiinta a creierului uman, in sens larg.

Cartea este relativ intinsa, dar abunda in perspective diferite, in capacitatea de a jongla cu mai multe optiuni cu privire la diferitele probleme dezbatute si tocmai de aici reiese valoarea de exceptie a lucrarii. Nimic nu e pus intre paginile cartii doar ca sa existe; perspectivele diferite incearca sa priveasca o problema din mai multe unghiuri, incerca sa dialogheze cu adevarat in cautarea celei mai bune explicatii pentru felul in care putem depasii emotiile distructive…

Cateva idei interesante ale cartii…

Mai intai, o idee lansata de budismul tibetan: pentru a putea depasii aceste emotii este necesara o schimbare de perspectiva si anume importanta bunavointei iubitoare fata de ceilalti. Situarea intr-o astfel de perspectiva inseamna intelegerea motivatiei celorlalti in momentul diferitelor actiuni si intelegerea ta ca egalul oricarui om. Tibetanii considera ca emotiile distructive  (frica, ura, cruzimea, invidia) izvorasc din cele Trei Otravuri: dorinta sau atasamentul, mania si ignoranta.

Apoi, pentru a putea tine in frau aceste emotii, care ne impiedica ascensiunea spirituala, trebuie sa ne antrenam pentru a simti momentul in care aceste emotii se construiesc in interiorul nostru. Aceasta distinctie este intre impulsul de moment (cand evaluam o situatie si simtim ura, de ex.) si momentul actiunii (ce facem cu acel sentiment, sau mai bine zis ce ne face acel sentiment sa facem, o palma data cuiva, de ex. pentru ca daca ne manifestam exteriorizand emotia, aceasta se va acutiza).

O alta ideea interesanta este diferentierea intre Orient si Occident in ceea ce priveste constructia sinelui. In timp ce Occidentul cultiva independenta (fata de celalalt, fata de comunitate), Orientul cultiva interdependenta oamenilor. De aceea pare ca in Occident societatea este mai conflictuala, mai competitiva, iar in Orient ea pare a fi mai empatica.

Cartea abunda in idei interesante, in argumentari frumoase si in dialog profund. O carte care merita citita! O carte frumoasa, linistita si plina de compasiune! O carte cu argumente stiintifice dar si cu o perspectiva spirituala. O cale a ratiunii dublata de sentimente. O carte pentru minte dar si o carte pentru inima! Meemotiile_distructive_curtearita!

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Protejat: Lansare de carte la Humanitas. Adelin Petrisor. Tara cu un singur gras

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Din categoria O carte pe luna

Koichi Tohei despre Ki si extinderea lui

Doua lucruri sunt esentiale pentru noi oamenii… mintea si corpul. Cel putin asta este ideea cărții lui Koichi Tohei despre coordonarea mintii si a corpului in viața de zi cu zi. Ki-ul omului poate fi asociat cu forța vitala si face parte din Ki-ul universului, a cărui parte este. Totusi, cum putem unifica mintea si corpul? Koichi Tohei ne oferă patru principii: concentrarea in punctul din partea de jos a abdomenului (la cca. 6 cm. mai jos de ombilic); relaxarea completa si adevarata (corpul nu trebuie sa fie in niciun fel tensionat, nici ca întreg, nici pe părțile componente); menținerea greutatii pe partea de dedesupt a corpului dar si a fiecărei părți a acestuia si extinderea Ki-ului.

Una din problemele lumii moderne este ca facem mai multe lucruri deodată, si, in acest fel, ne pierdem concentrarea, echilibrul si puterea. De aceea Tohei afirma: „Concentrarea este putere.” Aceasta pentru ca „mintea mișca corpul!” Fii prezent!!! Întărește-ți mintea „concentrandu-te la ceea ce faci, fie ca mergi, fie ca te joci.”

Mai apoi, Tohei vorbește despre experiența personală in încercarea de a unifica mintea si corpul, despre descoperirea Aikido-ului, întâlnirea cu Morihei Ueshiba, provocarile vieții si descoperirea propriei cai…

Citind Coordonarea mintii si a corpului in viața de zi cu zi, constati ca e scrisă simplu, direct, mai ales sincer. O lectura plăcută, interesantă si lejera dintr-un punct de vedere. O aventura sincera prin viața lui Tohei, cu suisurile si coborasurile ei, cu descoperirile ei, o cale credincioasa perfect principiului: mintea mișca corpul!

20130526-160753.jpg

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna

Sum. Patruzeci de povesti de dincolo. De David Eagleman

Cartea lui David Eagleman este un moment de întâlnire cu angoasele si temerile noastre. Dar este o întâlnire ironica, o întâlnire haioasa, plină de neprevazut si intregita de umor nebanuit. Povestirile de dincolo descriu, intr-un limbaj lejer dar profund, multe din întrebările care se nasc in fiecare dintre noi in perioada de dupa naștere pana la momentul „marii treceri”. Dar nu e o carte trista așa cum s- ar putea lesne crede dupa rândurile de mai sus. Dimpotrivă. Este o carte haioasa, plină de umor, intr-o perspectiva noua pentru o astfel de literatura.

Dacă in viața de apoi „te intalnesti cu Dumnezeu”, constatand, „spre surprinderea si incantarea ta” ca „Ea nu este deloc asemănătoare cu niciun zeu conceput de om”, poți de asemenea constata ca doar in viața de apoi te poți bucura de toate posibilitatile deodată, „traind vieții multiple in paralel”. „E posibil sa mănânci si, concomitent, sa nu mănânci. Sa joci propice si in același timp sa nu joci propice. Sa calaresti si totodata sa nu ai nici un cal in preajma”.

Povestile ciudate adunate de autor in Sum par o reverie cu accente când ironice, când profunde despre ce suntem si mai ales despre ce am putea fi… Pentru ca „in viața de apoi nu esti judecat prin raportare la alți oameni, ci la tine însuti. Mai exact, esti judecat in raport cu ce ai fi putut sa fii”.

O carte de citit lejer, o carte pentru serile de vara linistite care urmează, dar o carte care îți ridica tot felul de întrebări nelinistite si uneori, poate, linistitoare…

20130521-225856.jpg

Scrie un comentariu

Din categoria O carte pe luna