Saptamana viitoare luni, 25 mai 2009 are loc la Humanitas – Libraria Noica din Sibiu o noua intalnire! Ne vedem acolo pentru a discuta despre tot felul de lucruri. Prin 1973 in SUA psihologul social Philip Zimbardo facea un pas urias in studiul statusului si rolurilor sociale. Un grup de studenti au fost distribuiti aleator in doua categorii: prizonieri si gardieni intr-o incinta transformata in inchisoare a Universitatii Stanford. Zimbardo a trebuit sa intrerupa experimentul mult mai repede decat s-ar fi asteptat din cauza ca situatia a scapat de sub control cu „paznici” foarte cruzi si „detinuti” in pragul schizofreniei… In cartea „Experimentul Lucifer” Zimbardo ni se destainuie… O discutie luni la Humanitas despre Rau in variatele sale fatete…
- Viata este o calatorie, nu o destinatie...
Arhive
- decembrie 2015
- martie 2015
- noiembrie 2014
- septembrie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- iulie 2013
- mai 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- martie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- octombrie 2008
Blog Stats
- 49.473 hits
Citesc...
- Ana Maria
- Blog de stiinte politice
- Catalin Tolontan
- Confesiuni
- Flavius
- Inginer in devenire
- Insemnari din subterana…
- Ioana
- Literatura, muzee si prieteni
- Morar and more
- Motru Info – multa informatie buna!
- Razvan Pop
- Roxi si Alex… si Miruna
- Seba
- Sociologie urbana
- Ted – Ideas worth spreading
- Traian Bruma
- Vlad si siteul sau despre inovatie
- VoxPublica Realitatea
Da mai departe sau foloseste tu...
Imi plac...
Luptatorii de guerilla
-
-
-
Bogdan Gheorghita 
E excelent ca cei de la Humanitas au avut o astfel de initiativa, fiindca astfel putem reflecta asupra unui subiect extraordinar de mult discutat pana acum: originea raului.Se naste omul cu „raul” in sine sau omul e bun de la natura, insa contextul social il schimba? In 15 august 1971, Zimbardo isi incepea experimentul (devenit celebru de atunci) prin care incerca sa identifice o parte din parghiile prin care se poate declansa violenta la nivel uman. Cert este ca, comportamentele care au aparut in randurile celor ce jucau roluri de prizonieri si de paznici au fost comparabile cu cele naziste, atingand un nivel de agresivitate extrem, desi, persoanele care jucau rolurile respective erau perfect NORMALE. Prin urmare, atat de mult se poate schimba un individ in anumite contexte? Unde mai este rolul, adeseori supralicitat, al educatiei atunci? Cat de mare poate fi influenta grupului asupra unui individ? Ce fatete si ce dimensiuni poate imbraca violenta umana si ce resorturi o declanseaza? Poate reusim sa clarificam unele din lucruri la intalnirea de la Humanitas…Daca nu, oricum lucrarea lui Zimbardo, „Experimentul Lucifer”, merita citita.
Multumiri pentru anuntul acestei dezbateri de la Humanitas. Chiar imi doresc sa ajung de data asta pentru ca mi se pare extrem de interesanta tema. Recunosc ca habar nu am cine e Zimbardo (spre deosebire, vad, de altii, care sunt super bine informati), dar nu cred ca e o problema asta, pot sa vin si ca simplu spectator, nu?
Cu siguranta! Mi-ar face placere sa ne cunoastem… 🙂
Din pacate nu mai locuiesc in Sibiu (eh, ce vremuri:)). Mi-ar fi placut sa vin.
Omul nu e bun sau rau de la natura ci e atat bun cat si rau. Suntem fiinte duale sau cum spune Arghezi „Sunt in mine niste doi” care in functie de conjunctura ne manifestam intr-un anume fel. Poate suntem (desi nu recunoastem nici in fata noastra) mai mult rai decat buni dar cu siguranta intr-o atmosfera de liniste si normalitate actiunile noastre sunt mai mult bune decat rele. Este totusi un paradox intre ceea ce facem si ceea ce suntem. Sf. Apostol Pavel spunea in Epistola catre Romani ” ..nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc”. Si era Apostol… De fapt el cred ca vroia sa spuna ca asa sunt oamenii dezbracati de orice norme sociale, valori morale sau iubire fata de celalalt. Din fericire, insa, binele atunci cand nu il dorim ne este impus. Exista un acord tacit intre indivizi de a supune oprobriului pe acela ce savarseste raul si de a omagia binele. Astfel desi suntem asa cum ne-a descris Apostolul Pavel miracolul societatii consata in transformarea acestor cuvinte in: ” desi suntem tentati sa facem uneori rau stim ca e mai bine pentru noi sa actionam cu bunatate” Ceva de genul pasiuni si interese…. Iubiti mult si atunci binele vine de la sine!
Mi-a placut mult comentariul. Ne vedem luni la Humanitas?
Ultima parte din dezbaterea de la Humanitas mi s-a parut cea mai vie. Se vedea ca au si altii lucruri inteligente de spus, dar n-au putut sa vorbeasca pana la un moment dat pentru ca moderatorul, super destept, de altfel, dorea cu orice pret sa demonstreze cate stie in domeniu. Mi-a ramas intiparit in minte principiul lui Rousseau, adus in discutie de domnisoara aceea (nu stiu cine era..de altfel, nici moderatorul nu stiu cine era): Sa nu faci rau nimanui, niciodata! Plecand acasa, n-am putut sa nu ma gandesc in ce societate frumoasa am putea sa traim, daca am aplica cu totii acest principiu! Sigur ca e imposibil, sigur ca e utopic sa vedem lucrurile asa, dar ar fi bine uneori sa ne intoarcem la simplitatea unor invataminte dobandite in copilarie, in special de la bunici, as zice eu, si atunci raul din lumea asta poate ar fi mai mic. Astazi ne invartim in cercul mult prea sofisticat al unor asa zise teorii opace prin care ne complicam viata, in loc sa o traim la modul cat mai simplu…pentru ca, pana la urma, bucuriile simple conteaza!Conteaza modul in care ne surprindem unii pe altii ZILNIC, cu ceva frumos. In contextul acesta, raul ar putea deveni ceva indepartat!
Si am mai plecat acasa cu o senzatie…e vorba de acea senzatie ca exista atatea de cunoscut, de aflat, de citit si ca stim atat de putine! Si sunt atat de multe lucruri interesante in jurul nostru…trebuie doar sa ne dorim sa le descoperim!
Pe de alta parte un al principiu care nu a mai fost adus in discutie imperativul kantian spune: trateaza orice fiinta umana intotdeauna si ca scop niciodata numai ca mijloc! De aici au inceput cu adevarat marile discutii ale moralitatii… Kant dealtfel un mare OM! Greu dar OM… Si o completare: mare lucru sa vrei sa fii atunci cand trebuie acea gaura in gard dincolo de care sa-ti doresti sa treci, tu cel care asculta. Pentru asta trebuie sa-ti cunosti auditoriul, sa vrei sa-i pui pe ceilalti in fata propriilor idei, superstitii, angoase si nu sa fii tu cel care sa fii in centru. Intr-un interviu Bruce Lee (sic!) spunea: eu nu sunt decat un semn, degetul care va arata Luna. Nu pierdeti prea mult timp uitandu-va la deget! Luna e superba! Ar trebui sa va chinuiti s-o vedeti…
Un film bun legat de tema in discutie: Pay it forward. Cat despre Kant poate merita sa avem o discutie mai lunga. Etica datoriei ca esenta a gandirii sale filosofice nu o mai regasim cu atata usurinta in societatea postmoderna. Intrebarea: ce trebuie sa fac ?a fost inlocuita cu succes de o alta: ce imi aduce mai multa fericire? Iar fericirea unora se cladeste pe nefericirea altora. Asa ca imperativul practic invocat de tine este deseori incalcat.
Catalina! La sfarsitul filmului, atunci cand au venit catre casa cu lumanarile aprinse colegii si alti oameni din oras mi-au dat lacrimile… Baietelul a jucat extraordinar. Stii ca a jucat si in al 6-lea simt cu Bruce Willis? Apoi Kevin Spacey si el, mgnific! Ai vazut K-pax cu el?
Cum credeti ca ar arata o lume in care am fi setati cu totii sa facem doar bine? Am stii sa apreciem ce ni se intampla? Am cunoaste fericirea si nefericirea? Am mai putea vorbi de ratiune, de liberul arbitru, de moralitate?
Categoric nu! Poate ca asta ne face viata… VIATA. Cat de frumos este sa observi cum „cresti”. Cum faci, in fiecare zi pasi catre ceva. Cum „devi”! Ca sa folosim o idee a lui Noica. Nici nu stiu ce s-ar intampla daca nu am putea sa ne autocunoastem, sa ne testam limitele si sa cautam permanent. Poate ca ar fi trist, trist. Doar ca acum stim doar ceea ce stim. Pe de alta parte, avem curajul sa recunoastem de fiecare data cand suntem mai egoisti, mai brutali, mai rai? Vreau sa spun: de cele mai multe ori ceilalti sunt vinovati pentru multe situatii in care suntem noi de vina. Dar le gasim repede lor greselile, noua scuze! Imi place vorba extraordinara a Papei Ioan Paul al II-lea preluata de la Sf. Petru: SUNT PUTERNIC ATUNCI CAAND SUNT SLAB! Asta da! Dar putem oare? Ne ridicam de fiecare data la nivelul acesta? Iarasi, categoric nu! Viata este o devenire si pana la sfarsit nici macar nu stim pana unde devenim… Raiul nu exista inca pe pamant. Dar poate ne chinuim, macar din cand in cand, sa amintim de o bucatica din el! Si s-o reconstruim in jurul nostru…
Eu cred ca Raiul exista pe pamant dar trebuie sa ne oprim din goana noastra dupa mai mult si dupa mai bine si sa traim frumusetea momentului. Ai dorit vreodata sa opreasti o clipa il loc pentru totdeauna? Ai simtit ca daca doresti mai mult de atat il superi pe Dumnezeu? Cred ca atata timp cat suntem sanatosi nu avem nici un motiv sa fim nefericiti si sa nu traim in coltisorul nostru de rai. Daca putem sa ii ajutam si pe altii sa o faca cu atat mai fericiti vom fi. Totul depinde de noi.
Dar putem aduce in discutie problema Raiului (pe pamant) de vreme ce fericirea dureaza doar clipe? Marea problema a oamenilor (sau poate ca nu e o problema) e aceea ca, in momentul in care am obtinut ceva, nu mai suntem multumiti, ne dorim altceva. Ne dorim tot mai mult. Pana la urma nu e rau, atata doar sa nu traim intr-o permanenta stare de frustrare, pentru ca atunci numai de fericire nu mai poate fi vorba.