Arhiva zilnică: februarie 11, 2009

Cine castiga cand cineva pierde…?

Candva voi multuimi persoanei care m-a determinat insfarsit sa pun acest post…

In fine, nu despre asta vroiam acum sa scriu.

Marian Cozma (handbalistul roman ucis int-un local din Ungaria) si Gheorghe Lâla (brasoveanul care a alergat dupa criminalul care a jefuit o casa de schimb valutar si a fost si el ucis) sunt doi ROMANI. Sa fie ei eroi? Nu! Cu siguranta! Eroi nu pot fi pentru ca nu s-au gandit – presupunerea mea – ca gestul lor ar putea insemna asta! Nu si-au dorit sa moara pentru ca noi, ceilalti, sa le remarcam gestul.  Cel putin eu nu cred asta! Au facut-o pentru ca lor atunci li s-a parut normal. Unuia – cel care tocmai asistase la un jaf armat urmat de crima – i s-a parut normal sa fie cel care il impiedica pe criminal sa dispara, iar celuilalt – care observase cum o chelnerita este agresata de cativa turbulenti pusi pe scandal – i s-a parut normal sa intervina. Lor pare ca li s-a parut normal asa cum noua nu ni se pare acum. Ma intreb ce s-ar intampla daca am interveni fiecare dintre noi ori de cate ori observam o nedreptate? Oare astfel ar fi mai putine? Asta e o intrebare la care nu putem raspunde dar cu siguranta, gestul unor astfel de oameni pare ca mai poate salva lumea. Borges noteaza undeva o parabola a unui pompier care intra intr-o casa in flacari de vreo cinci ori pentru a salva copiii unei femei prinsi inauntru. Femeia napadita de durere statea afara si printre hohotele de plans imbratisa fiecare copilas pe care i-l aducea pompierul. Dupa ce l-a scos si pe ultimul potrivit cu indicatiile mamei, cu plamanii plini de dioxid de carbon s-a prabusit langa cei pe care ii salvase si a murit. Oare gestul lui insemna ceva? Pentru femeie, pentru copii, pentru ceilalti? Asta nu stiu… Dar ce pare important este ca astfel de gesturi ne ridica la nivelul la care ne place sa ne plasam… acela de oameni…  Infrangandu-ne frica si instinctul de autoconservare speram ca putem cu adevarat sa participam la constructia unui colt de paradis. Putin cate putin… Sau oricat de putin… In realitate atat de mult! Asa cum au facut Marian si Gheorghe. Despre ei acum nu mai putem spune decat: Dumnezeu sa-i odihneasca! Dar poate ca gestul lor ar trebui sa insemne ceva si pentru noi cei care putem spune ca vremea noastra nu a venit inca.  Pentru gesturi ca acestea am putea incerca macar sa invatam sa devenim mai putin fricosi si mai mult implicati. Mai implicati in tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Nu de alta dar altfel poate o sa fim morti cu mult inainte ca cineva sa se oboseasca sa ne ingroape…

3 comentarii

Din categoria De toate